Primavara de dupa jaluzele !

Ciclul anotimpurilor e ca si cel al raspunderii. Pe mine ma priveste doar cel de-al doilea. Pe altii nici macar atat. Astazi as putea sa-ti spun ca te iubesc mai putin dupa cat chef de viata am.
Te obisnuisei cu mine sa-ti spun la inceputul fiecarui anotimp ca tocmai pe cel care venea il prefer. Te minteam si o faceam cu nerusinare. Minciuni nevinovate, cuvinte plecate prea usor, mult prea usor. Printre jaluzele soarele promite mai mult. Cel putin azi. Nu ma mai asteptam la caldura venita de sus, nu ma mai asteptam la mai multa lumina, la senin si la absenta ploii, decat poate peste cateva saptamani drept sa-ti spun. La televizor astia spun ca primavara vine spre noi grabita, cu gand sa nu mai plece prea usor. Nu stiu de ce dar parca nu-mi mai vine sa cred. Eu o vad ca pe o femeie obisnuita care a primit un job nou si vrea sa se tina de el. Meseria e aceiasi, ea schimba de azi doar locul. Isi face treaba, fara nimic spectaculos, nici urma de provocare, doar rutina, poate sperante noi, poate un dram de indrazneala in plus. Hai ca nu ma poti acuza de nimic. Asa o vad eu anul asta. Primavara asta s-a lasat atat de asteptata incat sosirea ei mi se pare fara haz...dar ce haz poate provoca sosirea primaverii ? Abia daca-am zarit ghioceii anul acesta. Tocmai eu care cumparam cu sutele in fiecare an. Sa treaca anul acesta pe sub nasul meu primul dans al florilor de orice fel ? Printre jaluzele, nimic nu poate parea nici spectaculos, nici macar incitant, drept pentru care nu ies s-o intampin. De dupa jaluzele, revenirea ei e si mai trista, si nu ma prind s-o intampin nici asa, nu inca. Mai bine nu ies. Soarele razbate oricum. Gandul ma duce pentru cateva secunde la Geneza, la Inceput. Norocul meu ca nu ma tine prea mult. Nu rade, ca nu e nimic de ras. Un lucru vreau sa retii: nu sunt nici superficial, nici prea riguros, banalitatea (fie ea si una sacra), m-a ocolit, si nu stiu cui sa-i multumesc pentru asta, nu sunt nici din cale-afara de inteligent, prost sau idiot nu mi-s, ca m-as fi prins si as fi tacut de mult...eu sunt doar prietenul din umbra , uneori tacut, alteori guraliv, dar sigur unul de care poti sa dispui cand ai nevoie, sau sa-l ignori...da-i reset daca n-ai nevoie, si se duce el singur la primul cos de gunoi intalnit in cale. Atentie insa, mai exista o ultima comanda pe care ai putea-o face numai daca vrei. Ea ar putea fi scaparea mea, se numeste "restore" si daca vrei, ma poti readuce oricand vrei, in acelasi loc. Sau poate in altul, ca nu e rea schimbarea. Ei, la schimbari ma refeream..."/schimbari mai grave decat moartea/au fost, si sunt, si vor mai fi/la mine-n suflet este vifor/si vin nebuni sa faca sky/"...ianuarie, februarie, martie...ziua Sfantului Valentin, Drabobete, martisor...toate astea pentru mine nu prea inseamna mare lucru. Cineva imi spunea ca sunt cam insensibil, ca martisorul e simbolul primaverii...că ziua mamei, că a femeii, că tre sa pui in piept, că tre sa daruiesti, să nu fii zgîrcă..."baga si tu cadouri la muieri ca nu ti se usuca mana"...da' eu anul asta mai putin, si nu ma simt de loc vinovat, doar putin nesimtit. Asta e. Sa nu primesc eu cum trebuie un anotimp ca acesta, primavara ? E o indrazneala prea mare si voi suferi desigur razbunarea florilor de mai, peste numai cateva saptamani. Nu mai inteleg nimic. Sa fie un refuz atat de categoric ? Sa refuz eu sosirea primaverii ?.../ia-ti inflorirea primavara/si toti cocorii emigranti/....? De dupa jaluzele, printre jaluzele, gandul asta dureaza din fericire doar cat as clipi de doua ori...ma intorc brusc, deschid usa si ies in curte. Primavara e chiar la mine-n curte. De dupa fereastra parca zaresc o umbra discreta si doi ochi care ma privesc atat de insistent. Intorc usor capul dar simt in ceafa arsura lor. O pala de vant imi arde fata. Mai bine intru in padure sa vad ce mai zic copacii.
Vasile Seicaru
(...si cateva versuri de A. Paunescu)

(Publicat in Jurnalul National, duminica 28 martie, la rubrica "Cutia cu romantism)