Amintiri dintr-o copilarie aproape obisnuita !

Sunt suficienti ca numar anii care-au trecut, asa ca ma apuc sa-mi aduc aminte, regasindu-ma azi ca intr-un peisaj dintr-un tablou aproape terminat ! Uneori amintirile vin ca prin ceatza, alteori sunt atat de reale incat tresar, si tulburarea ma nedumereste intr-atat, incat ma intreb in interiorul meu:..."ce esti tu, muiere sau barbat?"...ca si cand muierea n-ar fi tot om ...
Am fost destul de grasutz, foarte timid (ma inroseam la fata foarte des), mai mult cu privirea in pamant decat cu ea spre lumina, ca si cum mi-ar fi fost rusine de ceva, de cineva...asa ca am stat mai tot timpul in spate. Nevoia mea de socializare n-a existat de fapt niciodata, preferand sa gasesc locuri in care sa fiu mai mult singur cu ale mele, dar vezi ca niciodata n-a putut fi vorba de asa ceva, ca odata iesit din casa ma intalneam cu prieteni, vecini, si ma luam cu ei . Copiii cu care ma jucam eu prin zona, "strada Razboieni, din Galati", nu se purtau atat de bine cu mine incat sa fiu tare fericit cand ma intalneam cu ei. Nici macar ecoul vorbelor de care o perioada buna a primei mele copilarii n-am scapat...("burtea fasolaru', porcu' si magaru'), nu m-au facut sa renunt pe deplin la compania lor. Ma obisnuisem cu vorbele aste, mi-era rusine, voiam sa renunte sa ma mai strige asa, dar n-am avut niciodata curaj sa le spun. Priveam doar in jos si asteptam sa inceteze...dupa care incercam sa uit. Nu i-am urat pentru asta niciodata pentru ca eu stiam ca nu sunt un copil prea aratos si nici prea destept ...ma doream altfel. Ce prostie. Sa nu-mi fi dat eu seama in copilaria mea, cat de putin conteaza aspectul fizic din tot ce a stabilit Dumnezeu pentru tine, si ca asa trebuie sa fie, asa trebuie sa ramana ?
Ecoul amintirilor de ieri .
Mama a nascut doar doi copii, doi baieti, la diferenta de trei ani unul de celalalt. Iti mai aduci aminte cand iti spuneam acum catva timp, cum tata venea acasa cu cei doi litri de lapte pe care-i primea la servici pentru ca lucra in mediu toxic, lapte pe care ar fi trebuit sa-l bea acolo, la locul de munca ? Da, dar el nu-l bea, ni-l aducea noua acasa, iar mama il turna imediat in ceaun sa-l fiarba, iar dupa ce spala sticlele, nu arunca apa, ci o turna peste lapte, sa fie mai mult ! Haine frumoase n-am prea avut ca n-aveam cum. Tata lucra la Santierul Naval si castiga foarte putin, mama a fost tot timpul casnica. De unde bani ? Asa ca vara ma multumeam cu niste pantalonasi scurti cu bretele, o camasa, un maieu si un tricou. Toamna si iarna umblam in uniforma scolara. Aveam doua. Una veche, care era mai tot timpul destul de mica, cu care ieseam la joaca, si alta noua, foarte curata, pusa la loc ferit, pe un umeras, intr-un cui batut in dulapul din singura camera in care locuiam si noi cei mici, si parintii nostri. Multa vreme am umblat cu un dinte din fata spart, ca m-am impiedicat si am cazut odata in timp ce veneam de la cumparat gaz lampant. Am cazut, mi-am rupt dintele, am varsat gazul, si am si luat-o pe coaja cand am ajuns acasa. De jucat, jucam "țurca", "noua cataroaie" sau "ascunsea". Jocuri banale, apucaturi banale, viata obisnuita, ca si noi, copiii de cartier, copii de mahala, nascuti din parinti simpli dar neaparat cu frica lui Dumnezeu in san. Inainte de a ma apuca de sport (ca asta am inceput-o in clasa a cincea), m-am imbolnavit de hepatita. Da' nu de oricare...de aia "epidemica". Am stat 21 de zile in spital, dar am iesit vindecat. O vreme n-am mancat decat legume, ca a trebuit sa tin regim. Cand ieseam la plimbare, in Centru, mama ne gatea cu haine curate si ne bucuram ori de cate ori gaseau vre-un banut sa ne cumpere si noua cateva bomboane invelite in hartie de ziar, sau "zahar pe batz". Copilaria e ca o secventa dintr-o piesa de teatru, jucata senzational...copilaria mea, ca o imagine privita de dupa colt cu o oglinjoara sparta, in care se vede totul in alb si negru. Doar tremurul mainii mai strica din sharf. Aduceri-aminte, ca secvente de film ramase pe o pelicula cam uzata si zdentuita pe alocuri, cu sonorul deteriorat, dar din care poti deslusi destul incat sa poti spune la final..."Hm, vremuri trecute, usor prafuite, dintr-o copilarie aproape obisnuita" !

(Publicat in Jurnalul National)